Bucuros că, în sfârșit, ai ținut minte care sunt florile ei preferate, te duci să îi cumperi un buchet de bujori și sfârșești certat de doamna de la florărie de parcă ești în clasa a V a și te-ai dus la școala cu temele nefăcute pentru că ... surpriză: sunt flori sezoniere, iar tu le vrei în octombrie.
Așadar să ne lămurim puțin cum sta treabă cu florile din florării: când se găsesc și cum le poți avea oricând!
Pentru a fi pe înțelesul tuturor, o să împărțim florile în 3 categorii:
1. florile obișnuite - sunt acele flori pe care le găsești oricând (cel puțin la noi), cu același preț (sau cu diferențe foarte mici), în culori simple precum roșu, alb, galben, nuanțe de roz, portocaliu, mov sau vopsite; de exemplu: trandafiri, crizanteme, crini, alstroemeria, gerbera, lisianthus și care o mai fi și ne-a scăpat acum...;
2. florile de sezon - sunt flori care se găsesc în anumite perioade ale anului și nu întâmplător, ci pentru că vremea din acea perioadă este optimă pentru ele. Bujori, lalele, zambile, liliac, ranunculus, amarilis, strelitzia sunt doar câteva dintre acestea; ele pot proveni atât din România, cât și din alte țări.
3. specialități - aici avem o gamă destul de bogată: pot fi fie cu totul alte flori față de cele menționate mai sus (ex.: astilbe, protea, scabiosa, curcuma, gloriosa, floare de mazăre etc.), flori sezoniere care în acel moment sunt în extra sezon (ex.: bujori în octombire, amarilis în iulie etc.) sau pot fi flori obișnuite, dar soiuri sau culori speciale, deosebite, aparte care nu se găsesc tot timpul și costă mai mult (ex.: trandafiri David Austin, lisianthus butterfly etc.).
Și, totuși, tu chiar vrei să faci o figură frumoasă de ziua ei! Ei bine ai o șansă, dar ea ține și de norocul tău! În primul rând trebuie să știi că va trebui să faci comandă cu minimum 7-14 zile înainte (în funcție de cum lucrează fiecare florărie cu furnizorii), în al doilea rând va trebui să ai pușculița pregătită pentru că prețul florilor în extra sezon sau al specialităților este mai mare și în al treilea rând trebuie să știi că, de cele mai multe ori, calitatea nu este la fel de bună!
Pont: ca să îți optimizezi mai bine bugetul, întreabă florarul tău câte fire sunt pe pachet sau câte fire trebuie să comanzi minimum și astfel îți poți crea compoziția dorită. De pildă, îți dorești lalele, de obicei ele sunt ambalate câte 50 de fire, iar tu dacă vrei 51, automat prețul va fi și mai mare pentru că florăria va trebui să comande 100 și, nefiind cerere, îți va face un preț astfel încât să acopere și prețul celor 49 rămase. Iar dacă ții neapărat la un anumit număr de fire, poți completa cu alt tip de flori care se potrivesc și care sunt pe stoc în mod normal. Spor la făcut surprize!
A.M.